CAPITOLUL 1 – DISPOZIȚII GENERALE

Art. 1. – (1) Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informării lor complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.
Alineatul (1) a fost modificat prin punctul 1. din Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 începând cu 27.12.2008.
(2) Prevederile prezentei ordonanţe se aplică la comercializarea produselor noi, folosite sau recondiţionate şi a serviciilor destinate consumatorilor, cu excepţia produselor care se comercializează ca antichităţi şi a produselor necesar fi reparate sau recondiţionate pentru a fi utilizate, cu condiţia ca operatorul economic să informeze cumpărătorul despre aceasta.

Art. 2. – În sensul prezentei ordonanţe, se înţelege prin:
1. calitate – ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui produs sau serviciu, care îi conferă aptitudinea de a satisface, conform destinaţiei acestuia, necesităţile explicite sau implicite;
2. consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;
Punctul 2. a fost modificat prin punctul 1. din Lege nr. 363/2007 începând cu 31.12.2007.
3. operator economic – persoană fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, transportă sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii;
4. producător:
a) operatorul economic care fabrică un produs finit sau o componentă a unui produs;
b) operatorul economic care fabrică materie primă;
c) operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs; d) operatorul economic care recondiţionează produsul;
e) operatorul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa modifică caracteristicile produsului;
f) reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care nu are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul produsului;
g) operatorul economic care importă produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă formă de distribuţie specifică derulării afacerii;
h) distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;
i) distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată în termen de 30 de zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;
5. distribuitor – operatorul economic din lanţul de distribuţie;
6. vânzător – distribuitorul care oferă produsul consumatorului;
7. prestator – operatorul economic care furnizează servicii;
8. produs – bun material a cărui destinaţie finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă; sunt considerate produse energia electrică, energia termică, apa şi gazele livrate pentru consumul individual;
9. produs sigur – produsul care, folosit în condiţii normale sau previzibile, nu prezintă riscuri sau care prezintă riscuri minime, ţinând seama de întrebuinţarea acestuia; riscul se consideră acceptabil şi compatibil cu un grad înalt de protecţie pentru siguranţa şi sănătatea consumatorilor, în funcţie de următoarele aspecte:
a) caracteristicile produsului, ale ambalării şi ale instrucţiunilor de montaj şi întreţinere;
b) efectul asupra altor produse, împreună cu care acesta poate fi folosit;
c) modul de prezentare a produsului, etichetarea, instrucţiunile de folosire şi orice alte indicaţii şi informaţii furnizate de producător;
d) categoria de consumatori expusă riscului prin folosirea produsului;
10. produs periculos – produsul care nu poate fi definit ca produs sigur;
11. produs cu defecte – produsul la care modul de prezentare, utilizarea previzibilă şi data achiziţionării nu oferă siguranţă consumatorului, producând pagube acestuia; 12. pagubă – prejudiciul creat consumatorului prin utilizarea unui produs periculos sau a unui produs cu defecte, precum şi cel creat de servicii necorespunzătoare furnizate de prestator.
Prejudiciul poate fi material, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi pierderea vieţii. În cazul utilizării unui produs cu defecte, se consideră pagubă deteriorarea sau distrugerea oricărui bun, altul decât produsul cu defecte, cu condiţia ca bunul respectiv să fie în mod normal destinat folosinţei sau consumului privat şi să fi fost folosit de persoana prejudiciată pentru uz sau consum personal, iar valoarea pagubei să nu fie mai mică de 200 lei;
13. produs de folosinţă îndelungată – produsul relativ complex, constituit din piese şi subansambluri, proiectat şi construit pentru a putea fi utilizat pe durată medie de utilizare şi asurpa căruia se pot efectua reparaţii sau activităţi de întreţinere;
14. serviciu – activitatea, alta decât cea din care rezultă produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor;
15. declaraţie de conformitate – declaraţia făcută de către un producător sau un prestator, prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ;
16. clauză abuzivă – o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor;
17. termen de garanţie – limita de timp, care curge de la data dobândirii produsului sau serviciului, până la care producătorul sau prestatorul îşi asumă responsabilitatea remedierii sau înlocuirii produsului ori serviciului achiziţionat, pe cheltuiala sa, dacă deficienţele nu sunt imputabile consumatorului;
18. termen de valabilitate/data de minimă durabilitate pentru produsele nealimentare – limita de timp/data stabilită de producător până la care un produs îşi păstrează caracteristicile specifice iniţiale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi păstrare;
Punctul 18. a fost modificat prin punctul 2. din Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 începând cu 27.12.2008.
18 1. data-limită de consum pentru produsele alimentare – limita de timp/data stabilită de producător până la care produsele care din punct de vedere microbiologic au un grad ridicat de perisabilitate şi sunt susceptibile ca după un timp scurt să prezinte un pericol imediat pentru sănătatea consumatorilor îşi păstrează caracteristicile specifice, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi păstrare;
Punctul 18 1. a fost introdus prin punctul 3. din Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 începând cu 27.12.2008.
19. data durabilităţii minimale – data stabilită de producător până la care un produs alimentar îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de depozitare corespunzătoare; produsele pentru care se stabileşte data durabilităţii minimale nu trebuie să fie periculoase nici după această dată;
20. durata medie de utilizare – intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare;
21. viciu ascuns – deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către consumator prin mijloacele obişnuite de verificare;
22. practici comerciale abuzive şi/sau incorecte – orice acţiune, inacţiune, conduită, demers sau comunicare comercială, inclusiv publicitate, din partea unui operator economic în relaţie directă cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs sau serviciu, care aduce atingere în mod direct intereselor consumatorilor;
23. punere pe piaţă – acţiunea de a face disponibil pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs sau un serviciu în vederea distribuirii sau utilizării.
Punctul 23. a fost modificat prin punctul 1. din Lege nr. 363/2007 începând cu 31.12.2007.
24. costul total al creditului pentru consumator – toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obţinerea creditului sau obţinerea acestuia potrivit clauzelor şi condiţiilor prezentate este condiţionată de încheierea unui contract de servicii;
Punctul 24. a fost introdus prin punctul 4. din Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 începând cu 27.12.2008.
25. valoarea totală plătibilă de consumator – suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului pentru consumator;
Punctul 25. a fost introdus prin punctul 4. din Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 începând cu 27.12.2008.
26. valoarea totală a creditului – plafonul sau sumele totale puse la dispoziţie în baza unui contract de credit;
Punctul 26. a fost introdus prin punctul 4. din Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 începând cu 27.12.2008.
27. imobil – construcţia şi/sau terenul pe care se află sau urmează să se ridice o construcţie, care fac obiectul unui contract de vânzare-cumpărare;
Punctul 27. a fost introdus prin punctul 4. din Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 începând cu 27.12.2008.
28. intermediere imobiliară – activitate de mijlocire a tranzacţiilor de vânzare-cumpărare sau de închiriere a imobilelor;
Punctul 28. a fost introdus prin punctul 4. din Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 începând cu 27.12.2008.
29. servicii imobiliare – una sau mai multe dintre următoarele activităţi:
– promovarea în vederea vânzării, cumpărării sau închirierii de imobile;
– consultanţă în vederea vânzării, cumpărării sau închirierii de imobile;
– intermedierea imobiliară;
– administrarea imobilelor;
Punctul 29. a fost introdus prin punctul 4. din Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 începând cu 27.12.2008.
30. agenţie imobiliară – operator economic, furnizor de servicii imobiliare, care acţionează în numele şi în interesul unor terţi.
Punctul 30. a fost introdus prin punctul 4. din Ordonanţă de urgenţă nr. 174/2008 începând cu 27.12.2008.

Art. 3. – Principalele drepturi ale consumatorilor sunt:
a) de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le afecteze drepturile şi interesele legitime;
b) de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori;
c) de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate; d) de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege;
e) de a se organiza în asociaţii de consumatori, în scopul apărării intereselor lor.
Litera e) a fost modificată prin punctul 2. din Lege nr. 363/2007 începând cu 31.12.2007.