Regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate

Lege nr. 248 din 20/07/2005 - privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate

CAPITOLUL I - Dispoziţii generale

Art. 1. - Prezenta lege stabileşte condiţiile în care cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie în străinătate, precum şi limitele exercitării acestui drept.

Art. 2. - (1) Cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra şi de a reveni oricând în ţară. Nici o autoritate română nu îi poate interzice, în nici o situaţie, unui cetăţean român să se reîntoarcă pe teritoriul României.
(2) Cetăţenii români minori pot călători în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi. În sensul prezentei legi, prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor.

Art. 3. - (1) Limitarea exercitării dreptului cetăţenilor români la liberă circulaţie în străinătate se poate face numai temporar, în cazurile şi în condiţiile prevăzute în prezenta lege, şi constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept.
(2) Suspendarea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate reprezintă interdicţia temporară de părăsire a teritoriului României, instituită de drept sau, după caz, de către autorităţile competente, în condiţiile prezentei legi. Această măsură are caracter individual, cu excepţia situaţiilor în care este instituită prin lege specială, în cazul apariţiei unor situaţii de natură să o justifice în raport cu necesitatea asigurării apărării ţării sau a securităţii naţionale.
(3) Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate reprezintă interdicţia temporară de a călători în anumite state, dispusă de autorităţile competente române, în condiţiile prezentei legi.
(4) Autorităţile competente au obligaţia să informeze în scris, în condiţiile prezentei legi, persoana împotriva căreia s-a instituit o măsură de limitare a exercitării dreptului de liberă circulaţie, asupra motivelor care au determinat această măsură, precum şi asupra perioadei pentru care s-a limitat exerciţiul acestui drept.

Art. 4. - (1) Pe perioada şederii în străinătate orice cetăţean român are dreptul la asistenţă şi protecţie din partea misiunilor diplomatice, precum şi a oficiilor consulare ale României.
(2) Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din străinătate au obligaţia să acorde sprijin şi asistenţă, în condiţiile legii, cu sprijinul instituţiilor competente din ţară, cetăţenilor români aflaţi în dificultate sau care solicită ajutorul în vederea întoarcerii în ţară, precum şi de a întreprinde toate demersurile necesare pentru informarea cetăţenilor români asupra apariţiei unor situaţii de natură să le pună în pericol siguranţa ori sănătatea.
(3) Pe baza informaţiilor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, organele poliţiei de frontieră sunt obligate să îi informeze pe cetăţenii români care urmează să călătorească în străinătate asupra apariţiei, pe teritoriile statelor de tranzit şi de destinaţie, a unor situaţii de natură să le pună în pericol siguranţa ori sănătatea.

Art. 5. - Pe perioada şederii lor în străinătate, cetăţenii români au următoarele obligaţii: a) să respecte legislaţia României şi să nu desfăşoare activităţi de natură să compromită imaginea României ori care să contravină obligaţiilor asumate de România prin documente internaţionale;
b) să respecte legislaţia statului în care se află, precum şi scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia sau prin documentele internaţionale încheiate cu România;
c) să depună toate diligenţele în vederea acordării de ajutor cetăţenilor români aflaţi în dificultate pe teritoriul statului pe care se află, informând cu privire la astfel de situaţii misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din statul respectiv;
d) în cazul stabilirii reşedinţei sau a domiciliului în străinătate, să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României;
e) să informeze cea mai apropiată misiune diplomatică sau oficiu consular al României cu privire la orice schimbare intervenită în starea lor civilă.


Download