Legea privind sistemul unitar de pensii publice

Lege nr. 263 din 16/12/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

CAPITOLUL I - Dispoziţii generale

Art. 1. - Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.

Art. 2. - Sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public de pensii bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la sistem;
b) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;
c) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
d) principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul public de pensii, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
e) principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii;
f) principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public de pensii îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege;
g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii;
h) principiul imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
i) principiul incesibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial.

Art. 3. - (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) asigurat - persoana fizică pentru care angajatorul este obligat să reţină şi să plătească contribuţia individuală de asigurări sociale, precum şi persoana fizică ce achită, în nume propriu, contribuţia de asigurări sociale, conform prezentei legi;
b) case de pensii sectoriale - casele de pensii care funcţionează în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia informaţiilor clasificate în instituţiile din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională;
c) contract de asigurare socială - contractul încheiat voluntar între persoane fizice şi casele teritoriale de pensii în scopul asigurării în sistemul public de pensii;
d) contribuabil - persoana fizică sau juridică ce plăteşte contribuţii de asigurări sociale sistemului public de pensii, conform prezentei legi;
e) declaraţie individuală de asigurare - documentul depus la casele teritoriale de pensii, pe baza căruia se înregistrează în sistemul public de pensii persoanele care desfăşoară activităţi independente, asigurate obligatoriu prin efectul legii în sistemul public de pensii;
f) declaraţie nominală de asigurare - declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat;
Litera f) a fost modificată prin punctul 1. din Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 începând cu 30.12.2010.
g) locuri de muncă în condiţii deosebite - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor;
h) locuri de muncă în condiţii speciale - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe grave asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor;
i) locuri de muncă în alte condiţii - locurile de muncă şi activităţi din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieţii ori de pierdere a libertăţii - captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostatici ori alte asemenea situaţii - şi pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecţie;
j) perioade asimilate - perioadele pentru care nu s-au datorat sau plătit contribuţii de asigurări sociale şi care sunt asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii;
k) prestaţii de asigurări sociale - veniturile de înlocuire acordate la intervenirea riscurilor asigurate sub formă de pensii, ajutoare sau alte tipuri de prestaţii prevăzute de prezenta lege, pentru pierderea totală ori parţială a veniturilor asigurate;
l) punctaj lunar - numărul de puncte realizat de asigurat într-o lună, calculat prin raportarea câştigului salarial brut lunar/soldei brute lunare sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică;
m) punctaj anual - numărul de puncte realizat de asigurat pe parcursul unui an calendaristic, obţinut prin împărţirea la 12 a sumei punctajelor lunare;
n) punctaj mediu anual - numărul de puncte realizat de asigurat, calculat prin raportarea punctajului total realizat de acesta în întreaga perioadă de activitate la numărul anilor corespunzători stagiului complet de cotizare prevăzut de lege la data pensionării;
o) riscuri asigurate - evenimentele care, la producerea efectelor lor, obligă instituţiile sistemului public de pensii să acorde asiguraţilor prestaţiile sociale, cu respectarea prevederilor prezentei legi (invaliditate, bătrâneţe şi deces);
p) stagiu de cotizare - perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii;
q) stagiu de cotizare în specialitate - perioada în care o persoană din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciare s-a aflat în una dintre următoarele situaţii:
1. a avut calitatea de cadru militar în activitate;
2. a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu excepţia liceului militar;
3. a fost concentrată sau mobilizată ca rezervist;
4. a fost în captivitate;
5. a avut calitatea de funcţionar public cu statut special în instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi din sistemul administraţiei penitenciare;
6. a avut calitatea de militar angajat pe bază de contract şi/sau de soldat şi gradat voluntar;
r) stagiu complet de cotizare - perioada de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială;
s) stagiu de cotizare necesar - perioada de timp prevăzută de prezenta lege, în funcţie de vârstă, în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru obţinerea unei pensii de invaliditate;
t) stagiu minim de cotizare - perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare;
u) stagiu potenţial - perioada de timp prevăzută de prezenta lege, considerată stagiu de cotizare şi acordată la calculul pensiei de invaliditate, ca o creditare pentru stagiul de cotizare nerealizat din cauza afecţiunilor invalidante;
v) vârstă standard de pensionare - vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege.
(2) În sensul prezentei legi, prin câştig salarial brut/soldă brută/salariu lunar brut se înţelege veniturile din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit, conform prevederilor Codului fiscal.

Art. 4. - (1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale devine Casa Naţională de Pensii Publice, denumită în continuare CNPP, instituţie care păstrează modul de organizare şi funcţionare, preia personalul, cât şi drepturile şi obligaţiile acesteia.
(2) Administrarea sistemului public de pensii se realizează prin CNPP şi prin casele de pensii sectoriale, care se înfiinţează, funcţionează şi îndeplinesc atribuţiile prevăzute de prezenta lege.
(3) În subordinea CNPP funcţionează case judeţene de pensii, în fiecare municipiu-reşedinţă de judeţ, precum şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, denumite în continuare case teritoriale de pensii.
(4) CNPP poate înfiinţa case locale de pensii, în funcţie de numărul şi structura asiguraţilor, care funcţionează sub conducerea şi controlul casei judeţene de pensii, respectiv ale Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti.

Art. 5. - (1) Asiguraţii sistemului public de pensii pot fi cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România. Punere în aplicare prin Normă de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul u... din 20/03/2011 :
(1) Persoanele care sunt asigurate în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de instrumentele juridice cu caracter internaţional la care România este parte, având angajator nerezident în România, îşi pot asuma obligaţiile respectivului angajator, în numele acestuia, în ceea ce priveşte plata contribuţiilor, fiind asimilate, în acest sens, asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din lege.
(2) Pot fi asiguraţi ai sistemului public de pensii şi cetăţenii români, cetăţenii altor state şi apatrizii care nu au domiciliul sau reşedinţa în România, în condiţiile prevăzute de instrumentele juridice cu caracter internaţional la care România este parte.
Punere în aplicare prin Normă de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul u... din 20/03/2011 :
(2) Persoanele care nu au domiciliul sau reşedinţa în România şi care în temeiul instrumentelor juridice cu caracter internaţional la care România este parte au obligaţia de a se asigura în sistemul public de pensii, nefiind într-o relaţie dependentă cu un angajator rezident în România, depun declaraţie individuală de asigurare.
(3) Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţii de asigurări sociale şi au dreptul să beneficieze de prestaţii de asigurări sociale, conform prezentei legi.

Art. 6. - (1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: I. a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldaţii şi gradaţii voluntari;
b) funcţionarii publici;
c) cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;


Download