Legea cetateniei romane

Lege nr. 21 (r2) din 01/03/1991 a cetăţeniei române

CAPITOLUL I - Dispoziţii generale

Art. 1. - (1) Cetăţenia română este legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român.
(2) Cetăţenii români sunt egali în faţa legii; numai ei vor fi admişi în funcţiile publice civile şi militare.
(3) Cetăţenii României se bucură de protecţia statului român. Art. 2. - Modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române sunt cele prevăzute în prezenta lege.

Art. 3. - Încheierea, declararea nulităţii, anularea sau desfacerea căsătoriei între un cetăţean român şi un străin nu produce efecte asupra cetăţeniei soţilor.


CAPITOLUL II - Dobândirea cetăţeniei române

Art. 4. - Cetăţenia română se dobândeşte prin:
a) naştere;
b) adopţie;
c) acordare la cerere.

A. Prin naştere

Art. 5. - (1) Copiii născuţi pe teritoriul României, din părinţi cetăţeni români, sunt cetăţeni români.
(2) Sunt, de asemenea, cetăţeni români cei care:
a) s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român;
b) s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română.
(3) Copilul găsit pe teritoriul statului român este considerat cetăţean român, până la proba contrarie, dacă niciunul dintre părinţi nu este cunoscut.

B. Prin adopţie

Art. 6. - (1) Cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie prin adopţie, dacă adoptatorii sunt cetăţeni români. În cazul în care adoptatul este major, este necesar consimţământul acestuia.
(2) În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia adoptatului minor va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptatori. În situaţia în care adoptatorii nu cad de acord, instanţa judecătorească competentă să încuviinţeze adopţia va decide asupra cetăţeniei minorului, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.
(3) Dacă adopţia se face de către o singură persoană, iar aceasta este cetăţean român, minorul dobândeşte cetăţenia adoptatorului.

Art. 7. - (1) În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei, copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.
(2) În cazul desfacerii adopţiei copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani pierde cetăţenia română pe data desfacerii adopţiei, dacă acesta domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.

C. Prin acordare la cerere

Art. 8. - (1) Cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei;
b) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni;
c) a împlinit vârsta de 18 ani;
d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor;
e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român;
f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială;
g) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) lit. a) pot fi reduse până la jumătate în următoarele situaţii:
a) solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internaţional;
b) solicitantul este cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene;
c) solicitantul a dobândit statut de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare;
d) solicitantul a investit în România sume care depăşesc 1.000.000 de euro.
(3) Dacă cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care a solicitat să i se acorde cetăţenia română se află în afara teritoriului statului român o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei prevăzute la alin. (1) lit. a).

Art. 9. - (1) Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobândeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi.

(2) În cazul în care numai unul dintre părinţi dobândeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului. În situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.
(3) Copilul dobândeşte cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele său.
(4) În cazul în care minorul a dobândit cetăţenia română în condiţiile alin. (1) sau (2) şi nu a fost inclus în certificatul de cetăţenie al părintelui sau nu i s-a eliberat certificat de cetăţenie potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (5) sau (7), părinţii sau, după caz, părintele, cetăţeni români, pot solicita transcrierea ori înscrierea în registrele de stare civilă române a certificatelor sau extraselor de stare civilă eliberate de autorităţile străine în condiţiile Legii nr. 119/1996*) cu privire la actele de stare civilă, republicată.
(5) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate formula în nume propriu cererea de transcriere sau înscriere a certificatului ori extrasului de naştere. În acest caz, dovada cetăţeniei minorului se face cu cartea de identitate sau paşaportul emisă/emis de autorităţile române părintelui ori cu certificatul prevăzut la art. 20 alin. (4).
*) Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 noiembrie 2009.

Art. 10. - (1) Cetăţenia română se poate acorda şi persoanelor care au pierdut această cetăţenie, precum şi descendenţilor acestora până la gradul II inclusiv şi care cer redobândirea ei, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc în mod corespunzător condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-e).
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi apatrizilor foşti cetăţeni români şi descendenţilor acestora până la gradul II inclusiv.
(3) Redobândirea cetăţeniei de către unul dintre soţi nu are nicio consecinţă asupra cetăţeniei celuilalt soţ. Soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei care redobândeşte cetăţenia română poate cere acordarea cetăţeniei române în condiţiile prezentei legi.

Art. 11. - (1) Persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e).
(2) Dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.


Download